29 august 2009

RECONSTITUIREA BUCURESTIULUI LA 1850

Am fost astazi la Libraria Carturesti. Pe langa niste carti, pe care mi le-am cumparat, am zabovit cateva secunde in fata unui poster care reprezenta Bucurestiul anilor 1800. Pentru ca azi nu am avut suficient timp (am fost cu Eric, baiatul meu de 5 ani, care imi acapareaza toata atentia si energia cand suntem impreuna intr-un loc public) am sa ma intorc intr-o zi la Carturesti sa cumpar acest poster. Iata despre ce este vorba si ce comentarii am gasit pe internet despre aceasta lucrare:



Un grafician, Radu Oltean, cunoscut si pentru ilustrarea cartilor lui Neagu Djuvara aparute la Editura Humanitas, si Dan Ionescu, arhitect, au lucrat impreuna pentru reconstituirea centrului Bucurestiului. Nu Bucurestiul interbelic, pe care toata lumea il cunoaste sau se lauda ca il cunoaste, ci Bucurestiul jumatatii secolului al XIX-lea.
Este vorba despre o harta, o reconstituire grafica de mare detaliu in vedere aeriana, realizata de Radu Oltean. Afisul (1m/70cm), color, e insotit de un “ghid explicativ al caselor, hanurilor si bisericilor, “Capitala Bucuresci. 1847-1854”, realizat de Dan Ionescu. Pentru realizarea lucrarilor au fost folosite planuri ale vechiului Bucuresti aflate in patrimoniul Muzeului Municipiului Bucuresti, imaginile panoramice realizate de Carol Popp de Szatmary din Turnul Coltii si fotografiile realizate de farmacistul Ludwig Angerer.
Jumatatea secolului al XIX-lea a fost cea mai veche perioada pentru care au fost gasite suficiente documente – planuri, fotografii etc. – astfel incat sa poata fi facuta reconstituirea.


(preluare dintr-un articol de Elena Vladareanu, publicat vineri, 26 ianuarie 2007 pe

http://www.romanialibera.ro/articol-Reconstituirea-Bucurestiului-la-1850-85309.htm)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

AURUL ROMÂNIEI NU SE (mai) AFLA ÎN RUSIA !

Articol preluat de pe http://www.cotidianul.ro/tezaurul-romaniei-lucruri-pe-care-bruxelles-ul-nu-ar-vrea-sa-le-aflati-232466/ Tezauru...