13 aprilie 2011

Despre MUNCA

"Oamenii muncesc în general prea mult pentru a mai putea fi ei însisi.
Munca este un blestem. Iar omul a făcut din acest blestem
o voluptate. A munci din toate fortele numai pentru muncă, a găsi o bucurie
într-un efort care nu duce decît la realizări
irelevante, a concepe că te poti realiza numai printr-o muncă obiectivă si
neîncetată, iată ceea ce este revoltător si ininteligibil.

Munca sustinută si neîncetată tampeste, trivializează si impersonalizează.
Ea deplasează centrul de preocupare si interes
din zona subiectivă într-o zonă obiectivă a lucrurilor, într-un plan fad de
obiectivitate. Omul nu se interesează atunci de
destinul său personal, de educatia lui lăuntrică, de intensitatea unor
fosforescente interne si de realizarea unei prezente
iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevărată, care ar fi o
activitate de continuă transfigurare, a devenit o activitate de
exteriorizare, de iesire din centrul fiintei. Este caracteristic că în
lumea modernă munca indică o activitate exclusiv exterioară.
De aceea, prin ea omul nu se realizează, ci realizează. Faptul că fiecare
om trebuie să aibă o carieră, să intre într-o formă de
viată care aproape niciodată nu-i convine, este expresia acestei tendinte
de imbecilizare prin muncă.

Să muncesti pentru ca să trăiesti, iată o fatalitate care la om e mai
dureroasă decît la animal. Căci la acesta activitatea este
atat de organică, încat el n-o separă de existenta sa proprie, pe cînd omul
îsi dă seama de plusul considerabil pe care-l adaugă
fiintei sale complexul de forme al muncii. In frenezia muncii, la om se
manifestă una din tendintele lui de a iubi răul, cînd acesta
este fatal si frecvent. Si în muncă omul a uitat de el însusi.

Dar n-a uitat ajungand la naivitatea simplă si dulce, ci la o exteriorizare
vecină cu imbecilitatea.

Prin muncă a devenit din subiect obiect, adică un animal, cu defectul de a
fi mai putin sălbatic. In loc ca omul să tindă la o
prezentă strălucitoare în lume, la o existentă solară si sclipitoare, în
loc să trăiască pentru el însusi - nu în sens de
egoism, ci de crestere interioară -, a ajuns un rob păcătos si impotent al
realitătii din afară."

Emil Cioran

5 aprilie 2011

MAICA TEREZA - DE ORIGINE VALAHA



“Ziua de ieri a trecut. Ziua de maine nu a sosit inca. Nu avem la dispozitie decat ziua de astazi. Hai sa incepem.”

"Maica Tereza"

Celebra Maica Tereza s-a nascut la 26 august 1910 in Skopje, Macedonia, fiind botezata cu numele Agnes Boiagiu (Agnes Gonxa Bojaxhiu - Gonxhe însemnând boboc în albaneză), nume romanesc des intalnit la familiile de oieri aromani care se ocupau cu vopsitul lanii. Parintii sai, Nicolae si Roza Boiagiu locuiau pe Ulita Vlahilor, in apropiere de biserica aromaneasca "Constantin si Elena". Tatal ei apartinea comunitatii aromane din Albania. Fiind originar din Moscopole. Mama sa, Roza Boiagiu, era albaneza catolica. Agnes a fost crescuta in spiritul catolic, primind o educatie aleasa, bazata pe pace si ajutorarea semenilor.Dupa moartea sotului ei Roza o trece pe micuta Agnes la catolicism astfel incepand periplul religios al celei care avea sa fie recunoscuta de o lume intreaga ca fiind "Slujitoare a Saracilor"…In interviurile din mass media, la intrebarea referitoare la limbile pe care le vorbeste, Maica Tereza raspundea mai intai ca aromana, pe care o vorbea din familie.

A întemeiat ordinul "Misionarele Carității". A primit Premiul Nobel pentru Pace în anul 1979. A primit D.D.h.c. (Doctor of Divinity honoris causa) de la Universitatea din Serampore. A fost beatificată de Biserica Catolică în 19 octombrie 2003.

“Ziua cea mai frumoasa? Azi.
Obstacolul cel mai mare? Frica.
Lucrul cel mai usor? Sa gresesti.
Gresala cea mai mare? Sa te auto-distrugi.
Cauza tuturor relelor? Egoismul.
Cea mai mare infrangere? Descurajarea.
Cel mai bun profesor? Copiii.
Prima necesitate? Sa comunici.
Ceea ce te face mai fericit? Sa fii util celorlalti.
Misterul cel mai mare? Moartea.
Cel mai rau defect? Proasta dispozitie.
Cel mai rau sentiment? Ranchiuna.
Cadoul cel mai frumos? Intelegerea.
Calea cea mai rapida? Drumul corect.
Senzatia cea mai placuta? Pacea interioara.
Refugiul cel mai fericit? Sa zambesti.
Remediul cel mai bun? Optimismul.
Lucrul cel mai frumos din lume: IUBIREA!

24 februarie 2011

Warren Buffett - cugetari


Interviu CNBC cu Warren Buffett, al doilea dintre cei mai bogati din lume, care a donat 31 milioane $ pt caritate.

Cateva aspecte foarte intereante ale vietii lui:
1.A cumparat prima actiune la 11 ani si regreta ca a inceput prea tarziu!
2.A cumparat o mica ferma la 14 ani cu economiile din vanzari de ziare.
3.Si astazi mai locuieste in mica lui casa in Omaha, cu 3 camere,pe care a cumparat-o dupa ce s-a casatorit, acum 50 de ani. Él spune ca in acea casa are totul.In casa sa nu are nici un tablou sau decoratiuni interioare, statui.
4.Isi conduce singur masina, nu are sofer si nu are bodyguard.
5.Niciodata nu a calatorit in avion particular,chiar fiind proprietarul celei mai mari companii de avioane private din lume.
6.Compania lui, Berkshire Hathaway, are in subordonare inca 63 de firme. O data pe an, el trimite scrisori directorilor firmelor sale, cu targeturile pt noul an. Niciodata nu convoca reuniuni sau da telefoane zilnice directorilor.

Directorilor lui le-a impus urmatoarele 2 reguli:
Regula 1 : Nu pierdeti niciiodata investitile actionarilor.
Regula 2 : Nu uitati regula 1.
7.Él nu socializeaza cu lumea in inalta societate. Isi petrece timpul liber cu o farfurie de popcorn la TV.
8.Bill Gates, cel mai bogat din lume, l-a cunoscut recent, acum 5 ani.Bill Gates credea ca nu are nimic in comun cu Warren Buffett. Pentru asta, a stabilit o intalnire cu el,programata sa dureze o jumatate de ora .Dar cand l-a cunoscut , intalnirea a durat 10 ore si Bill Gates s-a transformat intr-un fan al lui Warren Buffet.
9.Warren Buffet nu are telefon mobil si nici laptop pe birou.
10.Sfatul lui pt tineri: Indepartati-va de cartile de credit si investiti in voi.

AMINTITI-VA:
A. Nu banul face pe om, ci omul face banul.
B. Viata este atat de simpla pe cat v-o faceti voi.
C. Nu faceti ce spun altii, ascultati-i, dar faceti cum simtiti.
D. Nu va imbracati doar cu haine de firma, ci cu cele in care va simtiti confortabil.
E. Nu cheltuiti banii pe lucruri care nu sunt necesare, ci doar pe cele cu adevarat necesare.
F. Pana la urma, viata voastra e a voastra. De ce sa le dati altora sansa sa v-o conduca?
G. Daca banii nu ajuta ca sa-i imparti cu ceilalti, atunci pt ce mai sunt buni?AJUTATI CHIAR DACA NU PUTETI, MEREU CEI CARE STIU SA IMPARTA VOR FI BINECUVANTATI.
H. NU cheltuiti banii pe care nu ii aveti.Cartile de credit, imprumuturile, etc au fost inventate de societatea de consum.
I. Inainte de a cumpara ceva,ganditi-va: Ce mi se intampla daca nu cumpar asta? Daca raspunsul este "nimic", atunci nu cumparati, pt ca inseamna ca nu aveti nevoie.

"Nimic nu am adus pe lume, nimic nu vom lua cand plecam.."

10 ianuarie 2011

STANGA / DREAPTA



In USA, liberalii sunt de stanga si conservatorii de dreapta.
La noi in tara liberalii se autointituleaza "singurul partid autentic de dreapta" iar conservatorii "partid modern de centru-dreapta".
Matematic vorbind, daca combinam modelul american cu cel mioritic, practic am acoperit intreg spectrul politic si nu ne mai trebuie altceva (stanga + centru + dreapta).
Pacat ca la noi lucrurile nu sunt asa de simple ca in USA. Daca cineva ar increca sa schiteze viata politica de la noi, probabil ca ar iesi un strung si pe strung ar scrie Iosif Rangheț.

6 decembrie 2010

Filozofie

O turma de bivoli se deplaseaza intotdeauna cu viteza celui mai incet bivol din turma. Cand turma este vanata, de obicei este ucis cel mai slab si mai din urma bivol. Aceasta selectie naturala este benefica turmei ca intreg, pentru ca astfel, prin eliminarea celor mai slabi membri, se imbunatatesc viteza si sanatatea turmei.
Cam in acelasi mod, creierul uman poate opera doar atat de repede cat ii permite cea mai slaba celula. Consumul de alcool, dupa cum se stie, omoara celulele creierului, dar in mod normal prima data omoara celulele cele mai slabe. In acest mod, consumul regulat de bere distruge cele mai slabe celule cerebrale, facand creierul o masina mult mai rapida si mai eficienta.
Acesta este si motivul pentru care intotdeauna te simti mai destept dupa cateva beri !!!

AURUL ROMÂNIEI NU SE (mai) AFLA ÎN RUSIA !

Articol preluat de pe http://www.cotidianul.ro/tezaurul-romaniei-lucruri-pe-care-bruxelles-ul-nu-ar-vrea-sa-le-aflati-232466/ Tezauru...